Cum trăiau romanii By Nicolae Lascu Paperback Cum trăiau romanii ,,În elaborarea lucrării i am avut mereu înaintea ochilor pe cititorii cărora mă adresez înainte de toate, străduindu mă să i fac să aibă o înţelegere deplină a celor expuse şi fiind preocupat mai mult de utilitatea ei decât de greutăţile întâmpinate. Dacă voi fi izbutit în strădaniile mele, lucrarea va fi destinată să umple un gol de mult simţit în cultura noastră.” (Nicolae Lascu, Cum trăiau romanii, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1965.) În Cum trăiau romanii, Lascu urmăreşte evoluţia vieţii latinilor, înregistrând numeroase informaţii de civilizaţie materială, de existenţă cotidiană. Reuşeşte cu multă minuţiozitate să anime crochiul datelor exacte, realizând o frescă încărcată de culoare a lumii evocate. După o cercetare asiduă dedicată operei ovidiene, va culege rodul informaţiilor în rândurile monografiei intitulate Ovidiu. Omul şi poetul, prima lucrare consacrată poetului latin în România, ale cărei date esenţiale vor fi concentrate în compendiul Ovidiu, poetul exilat la Tomis. Autorul oferă date preţioase privind personalitatea clasicului latin, creaţia sa, analizând şi atitudinea posterităţii europene, inclusiv a celei româneşti. Propune o decriptare riguroasă a mesajului profund uman al unei opere efigie pentru noua sensibilitate născută în Roma secolului I d.Hr. şi îl invită pe cititor să participe la lectura poeziei lui Ovidiu. Pledează pentru o cunoaştere şi receptare în amănunt a operei elegiacului latin, realizând o valoroasă antologie de evocări literare ale poetului antic în spaţiul românesc intitulată Lui Ovidiu (1977), înregistrând piese folclorice, până la creaţiile unor autori consacraţi, ca Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Ştefan Augustin Doinaş, Cezar Baltag ş.a. În anul 1974 realizează o complexă bibliografie, precedată de un studiu istoric şi critic, intitulată Clasicii antici în România, oferind un instrument de lucru indispensabil specialiştilor: alături de o minuţioasă analiză a diferitelor căi de pătrundere a literaturilor clasice în cultura română, de la învăţământ la iniţiativele Academiei Române, adaugă un repertoriu bibliografic aproape exhaustiv al traducerilor – integrale sau fragmentare, publicate în periodice şi în volume sau rămase în manuscrise – din opera a 157 de autori greci şi a 80 de autori latini. Receptând cu multă migală ecourile scrierilor antice în România, Lascu evidenţiază sentimentul clasic drept componentă esenţială a spiritului românesc şi pune în valoare adeziunea la valorile antice ca semn al apartenenţei la spaţiul istoric şi cultural al Romei.
n elaborarea lucr rii i am avut mereu naintea ochilor pe cititorii c rora m adresez nainte de toate str duindu m s i fac s aib o n elegere deplin a celor expuse i fiind preocupat mai mult de utilitatea ei dec t de greut ile nt mpinate Dac voi fi izbutit n str daniile mele lucrarea va fi destinat s umple un gol de mult sim it n cultura noastr Nicolae Lascu Cum tr iau romanii Bucure ti Ed tiin ific 1965 n Cum tr iau romanii Lascu urm re te evolu ia vie ii latinilor nregistr nd numeroase informa ii de civiliza ie material de existen cotidian Reu e te cu mult minu iozitate s anime crochiul datelor exacte realiz nd o fresc nc rcat de culoare a lumii evocate Dup o cercetare asidu dedicat operei ovidiene va culege rodul informa iilor n r ndurile monografiei intitulate Ovidiu Omul i poetul prima lucrare consacrat poetului latin n Rom nia ale c rei date esen iale vor fi concentrate n compendiul Ovidiu poetul exilat la Tomis Autorul ofer date pre ioase privind personalitatea clasicului latin crea ia sa analiz nd i atitudinea posterit ii europene inclusiv a celei rom ne ti Propune o decriptare riguroas a mesajului profund uman al unei opere efigie pentru noua sensibilitate n scut n Roma secolului I d. Hr i l invit pe cititor s participe la lectura poeziei lui Ovidiu Pledeaz pentru o cunoa tere i receptare n am nunt a operei elegiacului latin realiz nd o valoroas antologie de evoc ri literare ale poetului antic n spa iul rom nesc intitulat Lui Ovidiu 1977 nregistr nd piese folclorice p n la crea iile unor autori consacra i ca Gheorghe Asachi Vasile Alecsandri tefan Augustin Doina Cezar Baltag. a n anul 1974 realizeaz o complex bibliografie precedat de un studiu istoric i critic intitulat Clasicii antici n Rom nia oferind un instrument de lucru indispensabil speciali tilor al turi de o minu ioas analiz a diferitelor c i de p trundere a literaturilor clasice n cultura rom n de la nv m nt la ini iativele Academiei Rom ne adaug un repertoriu bibliografic aproape exhaustiv al traducerilor integrale sau fragmentare publicate n periodice i n volume sau r mase n manuscrise din opera a 157 de autori greci i a 80 de autori latini Recept nd cu mult migal ecourile scrierilor antice n Rom nia Lascu eviden iaz sentimentul clasic drept component esen ial a spiritului rom nesc i pune n valoare adeziunea la valorile antice ca semn al apartenen ei la spa iul istoric i cultural al Romei Cum tr iau romanii

.